Eleva de 13 ani din Bucureşti care ar fi căzut de la etajul unei vile din Buşteni a încetat din viaţă, marţi seară, la Spitalul Orăşenesc Sinaia.
Ea a fost găsită, marţi dimineaţă, în comă profundă şi şoc hipotermic, după ce ar fi căzut de etajul unei unităţi de cazare şi a stat mai multe ore în frig.
Eleva a supravieţuit peste 12 ore din momentul în care a fost găsită cu temperatura corpului de 19,5 grade.
În cursul zilei de marţi, medicii de la SMURD şi cei de la centrul de primiri urgenţe al spitalului din Sinaia i-au făcut încontinuu masaj cardiac extern, iar după câteva ore inima ei începuse să bată singură, însă tânăra, al cărei corp ajunsese la o temperatură de peste 30 de grade, respira cu ajutorul aparatelor.
Fata urma să fie transportată la o unitate sanitară din Bucureşti în momentul în care transportul nu ar fi prezentat vreun risc pentru viaţa ei.
Familia elevei, care în cursul zilei de marţi a ajuns la spitalul din Sinaia, a cerut medicilor discreţie în ceea ce priveşte starea acesteia.